Rugați-vă să nu avem alegeri curând! Sondajele arată ceva de speriat!

0
99

Cel mai recent sondaj realizat de Centrul de Sociologie Urbană și Regională (CURS) la comanda PSD arată că, dacă mâine ar fi alegeri parlamentare, PSD ar obține 36%, PNL – 19%, AUR – 14%, USR PLUS – 11%.

UDMR și PMP ar obține 5%, iar PPU-sl, partidul susținut de patronul trustului Antena, Dan Voiculescu, ar obține 4%. Toate procentele sunt valabile la o prezență de vot de 42%.

Un procent mare de intervievați, de 75%, se consideră bine informați despre criza politică, iar 45% dintre repondenți consideră că PSD nu ar trebui să depună moțiune de cenzură. Tot 45% dintre cei care au participat la sondaj consideră că alegerile anticipate nu ar fi soluția pentru rezolvarea crizei.

Alți 42% cred că, dimpotrivă, o nouă rundă de alegeri generale ar fi cheia detensionării politice, iar 43% dintre intervievați consideră că PSD ar trebui să inițieze propria procedura legislativă pentru moțiunea de cenzură.

Același sondaj arată că 36% din persoanele intervievate au ca principală îngrijorare creșterea prețurilor, iar alte 16% se tem de posibilitatea întoarcerii elevilor la școala online. Doar 3% sunt preocupate de corupție și 13% de valul patru al pandemiei de COVID-19.

Sondajul a fost realizat pe 861 de persoane cu vârste de peste 18 ani, cu o marjă de eroare de +/- 3%, la un nivel de încredere de 95%. Sondajul a fost realizat în perioada 8-10 septembrie, prin metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing).

  • Sondajul poate fi consultat integral aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here