Polonia refuză să închidă mina de cărbune de la Turow în ciuda deciziei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

0
124

Premierul polonez, Mateusz Morawiecki a declarat luni că autorităţile de la Varşovia nu vor închide mina de cărbune de la Turow, situată în apropiere de Cehia, în ciuda deciziei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, potrivit căreia Polonia trebuie să oprească exploatarea minei de cărbune de la Turow, transmite AFP, citat de Agerpres.

“Nu intenţionăm să închidem mina şi nu vom accepta acest lucru deoarece asta a pune în pericol aprovizionarea energetică a Poloniei”, a declarat Mateusz Morawiecki, într-o conferinţă de presă.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis închiderea minei de la Turow

Premierul susţine că Polonia va încerca să demareze negocieri cu Cehia. Ţara a sesizat CJUE şi a obţinut oprirea exploatării minei de la Turow.

Varşovia îşi propune să prezinte noi argumente către CJUE, care va examina cazul pe fond.

Mateusz Morawiecki a catalogat decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene drept una “periculoasă”, în ceea ce priveşte securitatea energetică. El a susţinut că mina de la Turow aprovizionează cu lignit o centrală electrică, generând 7% din producţia de electricitate a Poloniei.

Mina este situaţă în sud-vestul Poloniei, fiind în apropiere atât de graniţa cu Republica Cehă cât şi de cea cu Germania.

Autorităţile cehe consideră că mina are un impact negativ asupra mediului din regiunile frontaliere.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis vineri că Polonia trebuie să pună capăt “imediat” exploatării acestei mine.

Cărbunele are o pondere de peste 70% în producţia de electricitate a Poloniei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here