Ni se întorc “valorile”! Interlopul ”Rechinul”, reținut de autoritățile mexicane.

0
57

Autorităţile mexicane l-au arestat joi pe Florian Tudor, persoana despre care se crede că este un lider al mafiei româneşti, conform informaţiilor apărute în presa locală, citate de dpa.

Procuratura generală a Mexicului a informat într-un comunicat că un bărbat, numit doar Florian T, a fost arestat în Ciudad de Mexico, în conformitate cu o cerere de arestare şi extrădare din partea guvernului român.

Comunicatul precizează că bărbatul este căutat pentru crimă organizată, extorcare şi tentativă de omucidere în formă agravată.

Conform sursei citate, un agent federal a încercat să împiedice arestarea, în timp ce avocatul suspectului i-a atacat pe agenţii poliţiei ministeriale federale. Ambii au fost reţinuţi, urmând să fie puşi la dispoziţia ministerului public federal.

Potrivit presei locale, suspectul este Florian Tudor, cunoscut şi sub numele de Rechinul (El tiburon), despre care se crede că este liderul unui grup infracţional responsabil de instalarea de bancomate în destinaţii turistice mexicane şi folosirea unui software specializat în scopul clonării cardurilor de credit.

În timpul arestării suspectul a încercat un teatru ieftin țipând “mă omoară, nu am aer” astfel încercând să scape de arest dar nu a fost luat în seamă de autoritățile mexicane.

Un tribunal din România a emis un mandat de arestare pe numele său în luna martie, aminteşte dpa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here