În această noapte, creştinii catolici pot circula până la ora 02.00

0
116

Creştinii catolici din România celebrează astăzi Noaptea Sfântă a momentului premergător Învierii Domnului. Conform unor mesaje transmise de Episcopia Romano-Catolică din Iaşi, credincioşii sunt îndemnaţi să urmeze exemplul evangheliei, să ţină în mâini candele aprinse şi să fie asemenea slujitorilor care îl aşteaptă pe stăpânul lor să e întoarcă.

În contextul pandemiei, întreaga celebrare a privegherii pascale are loc la Iaşi începând cu ora 20.00.

„Binecuvântarea focului în afara bisericii, aprinderea lumânării pascale şi a celorlalte lumânări, preconiul pascal (o cântare specială), lecturi din Vechiul Testament, proclamarea evangheliei Învierii, înnoirea făgăduinţelor de la Botez, împărtăşirea credincioşilor – stau în centrul atenţiei acestei nopţi sfinte“, au transmis reprezentanţii episcopiei.

Pentru această celebrare, PS Iosif Păuleţ a adresat o scrisoare pastorală, în care scoate în evidenţă importanţa acestei nopţi.

„Aceasta este noaptea în care Cristos a învins definitiv moartea şi ne-a deschis calea spre viaţa veşnică; este noaptea în care lumina a învins întunericul, iar binele a ieşit învingător împotriva răului“, a precizat PS Păuleţ în scrisoarea sa.

În contextul pandemiei, creştinii catolici au primit îngăduirea de a putea circula pe străzi fără declaraţie suplimentară până la ora 02.00, fiind mobilizate forţe de ordine ale poliţiei pentru a asigura desfăşu­rarea în linişte a tuturor evenimentelor, potrivit ZiaruldeIasi. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here