David Popovici a fost desemnat cel mai bun tânăr sportiv din Europa. Bursă uriaşă primită de puştiul minune al nataţiei româneşti!

0
114

David Popovici este cel mai bun tânăr sportiv din Europa! Tânărul de 17 ani, care a impresionat la Campionatele Europene şi la Jocurile Olimpice, a câştigat Premiul Piotr Nurowski. Puştiul minune al nataţiei româneşti a obţinut un succes răsunător.

David Popovici i-a depăşit la numărul de voturi pe Sky Brown, Adriana Cerezo Iglesias, Viktoria Listunova şi Adriana Vilagos. Şi-a asigurat astfel o bursă uriaşă!

David Popovici, cel mai bun tânăr sportiv al Europei în 2021, potrivit As.ro

„Cel mai bun tânăr sportiv din Europa e David Popovici! Înotătorul român a fost votat de cele 50 de Comitete Olimpice Naționale de pe continentul nostru ”Cel mai bun tânăr sportiv european pentru sporturile de vară” din 2021. Încoronarea câștigătorului Premiului Piotr Nurowski a avut loc la Samorin, în Slovacia, în cadrul unei cine de gală la Seminarul Asociației Comitetelor Olimpice Europene.

Mihai Covaliu și delegația COSR l-au susținut pe David Popovici și l-au votat pe cel care în acest an a reușit să câștige un aur la Campionatele Europene de Seniori în bazin scurt, trei medalii de aur la Campionatele Europene de Juniori, să doboare două recorduri mondiale de juniori la 100 și 200 m liber și să se claseze pe locul 4 la JO Tokyo 2020 la 100 m liber.

Popovici a concurat pentru acest premiu cu alți 4 sportivi, clasați în ordine după David: Sky Brown din Marea Britanie (skateboarding), Adriana Cerezo Iglesias din Spania (taekwondo), Viktoria Listunova din Rusia (gimnastică artistică) și Adriana Vilagos din Serbia (atletism).

Toti au primit și premii în bani, David a luat o bursă de formare de 15.000 EUR. Locul doi și trei, respectiv 8.000 EUR și, respectiv, 5.000 EUR, în timp ce al patrulea și al cincilea clasat au primit amândoi câte 3.000 de euro.

Premiul a fost creat în memoria fostului președinte al Comitetului Olimpic Polonez Piotr Nurowski, care a murit tragic în 2010 într-un accident de avion. Acest premiu se acordă anual pentru sporturile de vară și, separat, pentru cele de iarnă. Aceasta esta a 10-a ediție a Trofeului Piotr Nurowski pentru disciplinele de vară. În 2012, gimnasta Larisa Iordache s-a clasat a doua în preferințele celor care au votat„, a fost anunţul făcut de COSR.

David Popovici are planuri mari: „Cu siguranţă voi fi cel mai bun din lume!”

David Popovici vrea să scrie istorie în înotul mondial, după ce a devenit campion european. Popovici a recunosct că vrea să devină cel mai bun înotător din lume în următorii ani.

„Am fost foarte uniți și ne-am distrat. Ne-am bucurat de toate probele. Mă bucur că am reușit să scriu puțină istorie pentru înotul românesc. M-am distrat, a fost o finală foarte frumoasă. Tot concursul a fost pentru a câștiga mai mult experiență și să văd ce pot face într-un teren pe care nu îl stăpânesc foarte bine, adică un bazin olimpic.

Mă bucur că am ieșit campion european la bazin scurt, dar sunt conștient că mulți dintre adversarii mei au lipsit de aici. Adevăratul meu obiectiv este să fiu cel mai bun din lume, iar în următorii ani cu siguranță se va întâmpla asta. Colegii și profesorii mă susțin, le mulțumesc”, a spus David Popovici.

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 metri liber, în bazin scurt, la Campionatul European de natație de la Kazan, la începutul lunii noiembrie. În vară, la Jocurile Olimpice 2020, la aceeași probă de 200 de metri liber, Popovici a terminat pe locu l.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here