1 Iunie: Ziua în care România își amintește că are copii.

0
138

Din capul locului doresc să subliniez faptul că nu e deloc rău să avem zile în calendar în care să avem diferiți sărbătoriți. Dar aceste sărbători ar trebui să fie de fapt niște zile în care să ne gândim cum putem face mai mult, nu doar să postăm o felicitare și să ne bucurăm că ne-am făcut datoria. 

În România avem foarte multe de corectat și prea puține de aplaudat. În cazul copiilor, aceștia mai degrabă ne-ar certa chiar de ziua lor, dacă ar avea certitudinea a ceea ce se întâmplă zi de zi.

Loading...

După o scurtă privire pe saitul Poliției Române observam că în acest moment, avem numai puțin de 70 de copii dispăruți, la nivel național.

În anul 2019 polițiștii au fost sesizați în privința dispariției a peste 2.800 de minori. Pe site-ul Poliției figurează, însă, doar 17 cazuri deoarece doar atâtea au acordul familiei privind mediatizarea. Acesta este motivul pestei care apar așa de putini, dar numărul lor este mult mai mare.

Totuși, credeți că îi caută cineva vreodată? O simplă poză făcută, un dosar deschis după care se promite părinților că se face tot posibilul și cam atât. Drept dovadă faptul că dintre cei dispăruți, foarte puțini mai sunt găsiți iar și atunci, sunt depistați de către simpli cetățeni.

Ultimul scandal la nivel național a fost făcut de către Alexandra Măceșanu, o fată în vârstă de 15 ani, care a avut curajul incredibil de a alerta poliția de 3 ori, că este răpită. Drept răspuns, a primit promisiuni că aceștia o vor salva. Nici până astăzi nu știm cu exactitate ce prin ce a trecut acea fetiță, dar știm cu siguranță că nu a fost salvată.

Cu un ton de mercenar, un polițist i-a spus “nu mai ține linia ocupată”. Toată România a auzit asta și a plâns. Apoi, fiecare s-a întors la treaba lui și nimic nu s-a schimbat. De atunci, poate au mai fost răpiți copii, dar nu a reușit să sune niciunul. Dar dacă suna, în afară de niște certuri între oameni incompetenți, ce crezi că ar fi reușit să facă?

Astăzi, România se gândește la copii. Maine, nu mai știe că-i are. Vă rog să mă contraziceți, dacă aveți argumente!

Apasă butonul de mai jos și in intră în comunitatea noastră!
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here