Lumea asta a luat-o razna rău: copilă de 6 ani din Maramureș, abuzată sexual de ambii părinți. Le-au ademenit și pe prietenele ei

0
129

Poveste strigătoare la cer în județul Maramureș, unde o copilă de numai 6 ani a fost abuzată sexual de ambii părinți. Mai mult, cei doi au fotografiat și alte trei prietene ale fetiței în ipostaze indecente.

Totul a ieșit la iveală după ce tatăl uneia dintre victime a aflat ce se petrecea în casa familiei unde fetele se întâlneau pentru a se juca.

Inițial, cei doi soți din localitatea Cicârlău au fost reținuți după ce un prieten de familie a povestit polițiștilor că fiica lui cea mică ar fi fost fotografiată în ipostaze intime.

După ce în locuința lor au fost găsite mai multe poze, dar și imagini în care apăreau mai multe minore, inclusiv propria lor fiică de 6 ani, cei doi au fost arestați pentru 30 de zile.

Deși pare greu de crezut, părinții și-ar fi agresat sexual copilul încă de la vârstă de 3 ani, apoi au ademenit și prietenele fetiței în casa lor.

Potrivit unor surse din anchetă, cei doi ar fi bănuiți că toate imaginile cu copiii erau folosite pentru a le vinde în străinătate.

Oamenii din localitate spun că familia nu a dat nimic de bănuit, mai ales că o perioada bărbatul ar fi fost plecat la muncă în Anglia, iar femeia s-ar fi ocupat de copil.

Acum cei doi, soț și soție, sunt acuzați pentru agresiune sexuală și pornografie infantilă iar cei de la Protecția Copilului au început o anchetă. Fetița se află acum în grija unei bunici.

Sursa știre : Stirileprotv.ro 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here