Justiție românească: 2 ani cu executare pentru un robinet furat și 3 ani cu suspendare, pentru o mită de 4,2 milioane de euro!

0
108

Justiția din România (dacă se poate numi așa în aceste cazuri) nu contenește să ne uimească dar aproape niciodată în sensul bun al cuvântului. Vă prezentăm mai jos doua cazuri diferite, dar care au aceeași morală: nu suntem egali în fața legii, fapt care este stipulat în Constituția țării!

Primul caz: un om cu probleme mintale, fură un robinet!

Fapta a fost comisă în 2016, cu două zile înaintea Crăciunului, când Todică s-a deplasat la magazinul Leroy Merlin din Tudor Vladimirescu pentru a se uita la exponate. În dreptul raionului cu produse sanitare, a văzut o baterie de lavoar care i-a plăcut. A luat-o şi a ascuns-o în pantaloni, după care s-a deplasat către ieşirea din magazin. A trecut de casele de marcat, dar nu şi de agenţii de pază, care l-au reţinut. Ulterior, Todică a fost trimis în judecată pentru furt, potrivit informațiilor furnizate de ZiaruldeIasi.

Întrucât Todică susţinea că în momentul comiterii furtului era drogat şi că ia în mod frecvent cocaină şi heroină, judecătorii au cerut detalii de la Institutul de Psihiatrie „Socola”. Inculpatul fusese internat de 10 ori, cu diverse afecţiuni, inclusiv cu sindrom de sevraj la opiacee.

De asemenea, el suferea şi de o deficienţă mintală uşoară, dar fapta fusese totuşi comisă cu discernământ. Judecătorii au luat în calcul antecedentele penale ale lui Todică, care mai fusese condamnat pentru ultraj contra bunelor moravuri, furturi şi mai multe infracţiuni de lovire sau alte violenţe. Magistraţii au decis să-l condamne la 2 ani de închisoare cu executare. Contestaţia depusă de acesta la sentinţă va fi judecată de Curtea de Apel luna viitoare.

Al doilea caz: un fost primar, șpagă de 4,2 milioane de euro, la mijloc

Potrivit G4Media.ro, Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat marți, printr-o sentință definitivă, pe fostul primar al Sectorului 2 din București, Neculai Onțanu, la 3 ani de închisoare cu suspendare, potrivit minutei de ședință.

Onţanu a fost acuzat de procurorii DNA că a luat mită un teren de 1.500 de metri pătraţi, în valoare de 4,2 milioane de euro, pentru a facilita retrocedarea mai multor terenuri.

Curtea de Apel Bucureşti a decis, în 2017, ca efect al intervenirii prescripţiei, încetarea procesului pentru fostul primar al Sectorului 2. DNA a făcut apel la decizia Curții de Apel.

Având în vedere sentințele în aceste doua cazuri, vă lăsăm pe dumneavoastră să judecați dacă toți cetățenii sunt egali in fața legii sau nu! 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here