Incompetența ucide din nou! A murit Ionuț Anghel, tânărul de 35 de ani din Focșani care aștepta un transplant de plămâni

0
5

Ionuț Anghel, un tânăr din Focșani a cărui viață depindea de un transplant de plămâni, a murit luni.

El avea nevoie ca România să încheie o convenție cu o clinică din străinătate, unde ar fi putut avea loc intervenția. A murit după ce, în ultimii trei ani, toți miniștrii sănătății și șefii Agenției Naționale pentru Transplant i-au promis ajutor.

Loading...

Ionuț Anghel a murit la doar 35 de ani, după ce în ultimii trei ani aștepta un transplant de plămâni.

El a fost internat în ultimele zile din viață la un spital din Capitală, după ce a început să se simtă din ce în ce mai rău.

La începutul lunii octombrie a avut loc un „protest pentru viață” în Focșani. Zeci de oameni au ieșit în stradă pentru a le cere autorităților să-l ajute. Politicienilor nu le-a păsat nici așa!

Ionuț Anghel putea fi salvat dacă statul român încheia un acord de transplant cu o altă țară. Agenția Națională de Transplant a avut discuții cu cea din Italia, însă cazul a fost refuzat, deoarece era complicat.

Discuțiile au fost purtate apoi cu autoritățile sanitare franceze, însă tânărul nu a mai putut face față afecțiunilor și a murit.

El nu este primul pacient de pe listele de așteptare care moare în aceleași condiții. În 2018, Călin Farcaș a decedat, chiar dacă a reușit să strângă banii necesari operației.

În România se poate face transplant de plămâni numai la Spitalul Sfânta Maria, însă de puțin timp, iar până acum au fost făcute mai puțin de zece astfel de intervenții. În plus, în țara noastră nu se pot face intervenții asupra pacienților aflați în stare gravă.

Sursa știre : Digi24.ro

Apasă butonul de mai jos și in intră în comunitatea noastră!
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here