Suntem pe mâini bune, liderul PSD “ne apără”! Marcel Ciolacu, reacție după declarația lui Ludovic Orban referitoare la CCR

0
8

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, spune că “atacul” premierului Ludovic Orban la adresa Curţii Constituţionale este fără precedent în România ultimilor 30 de ani și reprezintă un atac la adresa statului de drept.

Acesta se pretinde a fi un vehement apărător al dreptății, mizând pe faptul că românii au memoria foarte scurtă. PSD este totuși partidul din fruntea căruia Dragnea a intrat direct la pușcărie, toți membri acestui partid fiind în dreapta lui, până în ultima clipă. Este adevărat că acest lucru s-a întâmplat imediat ce PSD a fost clasat pe locul doi la europarlamentare, fiind un fapt cunoscut că aceștia își mazilesc orice lider care obține rezultate slabe.

Loading...

Reacția liderului PSD vine după ce premierul Ludovic Orban a criticat în termeni duri, joi seara, la Digi24, Curtea Constituțională, după decizia „abracadabrantă”, spune premierul, pe care CCR a luat-o în legătură cu alegerile parlamentare.

Ludovic Orban a spus că CCR trebuie „schimbată” și curățată de politruci, iar din componența ei ar trebui să facă parte tehnocrați.

„N-am întâlnit până acum, în 30 de ani de democrație, un asemenea discurs. Cred că a uitat ce funcție ocupă în statul român. E primul ministru! Pilonul principal al statului de drept este Curtea Constituțională. Premierul României atacă statul de drept. Ca premier nu ai dreptul să comentezi o decizie CCR, dacă vrei să aperi statul de drept”, a spus Marcel Ciolacu, joi seara, la Antena 3.

„Să ataci Curtea Constituțională într-un stat european nu poate fi, din partea unui prim-ministru, ceva mai nedemocratic”, a adăugat Marcel Ciolacu.

El a arătat că și în Statele Unite membrii Curţii Constituţionale (Curtea Supremă – n.r.) sunt aleşi de către organismul de bază al democraţiei, de către Parlament (sunt propuși de președinte și confirmați de Congres – n.r.). „Aşa se întâmplă peste tot în lume. Că-ţi convine sau nu-ţi convine decizia, e treaba ta!”, a spus Marcel Ciolacu.

Liderul social-democrat a adăugat, ironic, că legea fundamentală a României „e mai stufoasă”, dar e dispus să i-o trimită premierului, „poate o citește întreagă”, pentru că altfel, acesta foloseşte „frânturi din Constituţie”.

Referindu-se la speța care a determinat criticile lui Ludovic Orban la adresa CCR – stabilirea datei alegerilor parlamentare -, Marcel Ciolacu a spus că există precedente în România când Parlamentul a stabilit data alegerilor.

„Există precedente în România, în 2004 sau 2006, când Parlamentul a stabilit data alegerilor şi nu a fost nicio problemă. Cel mai important organism într-o democraţie este Parlamentul, nu Guvernul. Guvernul este un produs al Parlamentului. Nu poţi să vii la televizor şi să minţi oamenii într-un asemenea hal. Mă aşteptam să spună ce face să oprească aceste infectări, nu lupta lui cu CCR, s-a săturat lumea de explicaţiile lui, vedeţi înverşunarea lor de a avea toată puterea în România. Doamne fereşte să se întâmple aşa ceva”, a afirmat Ciolacu, citat de Agerpres.

Apasă butonul de mai jos și in intră în comunitatea noastră!
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here