Primarul în exerciţiu al Braşovului, cercetat de DNA pentru şantaj în campania electorală

1
25

Primarul în exerciţiu al Braşovului, George Scripcaru, este cercetat penal pentru infracţiunea de şantaj într-un dosar privind campania electorală de la alegerile locale. Edilul a fost pus sub control judiciar pentru o durată de 60 de zile, anunţă DNA într-un comunicat de presă, potrivit Epochtimes-romania.com. 

În acelaşi dosar este cercetat şi directorul general al Regiei Autonome de Transporturi Braşov (RATBV) SA, Cornea George Mihai, acuzat la rândul său de „şantaj în forma complicităţii”.

Loading...

Potrivit procurorilor DNA, Scripcaru George, în calitate de primar al municipiului Braşov înscris în cursa electorală pentru obţinerea unui nou mandat, l-ar fi ameninţat pe unul dintre angajaţii firmei care difuza spoturi electorale în interiorul autobuzelor aparţinând Regiei de transport Braşov, că firma va avea de suferit dacă nu oprea imediat difuzarea acelor spoturi. Faptul s-ar fi petrecut în data de 12 august anul curent. Firma respectivă semnase un contract de locaţiune cu Regia de Transport Braşov (RATBV S.A) pentru spaţiul din interiorul autobuzelor şi, în perioada respectivă, începuse să difuzeze spoturi electorale pentru care încheiase contracte de promovare electorală.

Scripcaru mai este acuzat că, în perioada 6-12 august 2020, prin intermediul lui Cornea George Mihai, director general al RATBV S.A., ar fi făcut presiuni asupra unei persoane din firma respectivă pentru a o constrânge să oprească difuzarea spoturilor electorale şi să promoveze gratuit, prin intermediul ecranelor LCD deţinute de firmă, realizările primarului din cursul actualului mandat, mascate sub forma unor ştiri pozitive.

Celor doi inculpaţi în dosar le-a fost cerut de către organele de cercetare penală ca, pe perioada în care se află sub control judiciar, să nu depăşească limita teritorială a municipiului Braşov, decât cu încuviinţarea prealabilă a organelor judiciare, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar şi să nu exercite funcţia în exercitarea căreia au săvârşit presupusa faptă, adică cea de primar al municipiului Braşov, respectiv pe cea de director general al RATBV S.A.

Potrivit sursei citate, inculpaţii au depus cauţiunea stabilită de procuror, de 75.000 lei – Scripcaru George, respectiv 30.000 lei – Cornea George Mihai, sume care au fost consemnate pe numele lor la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Apasă butonul de mai jos și in intră în comunitatea noastră!
Loading...

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here