PNL cheamă USR PLUS la negocieri, dar fără „precondiţii inacceptabile”: Şi să denunţe colaborarea cu extremiştii de la AUR

0
92

Potrivit epochtimes-romania.com, Conducerea PNL a adoptat sâmbătă, în unanimitate, rezoluţia privind „menţinerea stabilităţii şi respingerea extremismului politic”, în cadrul căreia liberalii îi invită pe cei de la USR-PLUS „la un dialog direct, nemijlocit, fără precondiţii inacceptabile, pentru a reconstrui încrederea şi a reface majoritatea parlamentară”.

De asemenea, liberalii le cer foştilor săi parteneri de guvernare, care au părăsit Palatul Victoria şi au anunţat că revin doar dacă pleacă premierul Florin Cîţu, să se dezică de AUR, partid alături de care a depus moţiunea de cenzură împotriva Executivului.

PNL a acuzat că AUR este o formaţiune extremistă, xenofobă şi anti-europeană.

Cele 10 puncte ale rezoluţiei PNL

Exprimând hotărârea de a fi promotor al legalităţii şi al echilibrului, al ordinii şi al moderaţiei în politică,

Luând act de temerile care există în societate cu privire la recentele evoluţii de pe scena politică, care au generat o nedorită criză,

Remarcând activarea unor tendinţe politice radicale, anti-democratice, cu potenţial de violenţă,

Ţinând cont de atacurile la adresa stabilităţii guvernamentale şi de riscurile pentru România pe care aceste atacuri le implică,

Fiind conştienţi de nevoia unor noi eforturi pentru menţinerea bunelor perspective de dezvoltare economică în România,

Partidul Naţional Liberal adoptă următoarea Rezoluţie:

1. Rămânem ferm angajaţi în actul guvernării României.

2. Asigurăm cetăţenii şi mediul de afaceri, care au exprimat îngrijorări cu privire la stabilitatea politică din România, că suntem perfect conştienţi de responsabilităţile PNL şi că toate eforturile noastre sunt îndreptate către asigurarea stabilităţii şi funcţionarea cât mai bună a guvernării, dincolo de orice dispută de pe scena politică.

3. Salutăm recenta aprobare în Guvernul României a Programului naţional de investiţii „Anghel Saligny” şi considerăm acest program o soluţie bună şi necesară pentru modernizarea ţării, pentru dezvoltarea multor comunităţi locale.

4. Solicităm Guvernului României luarea tuturor măsurilor posibile pentru a proteja cetăţenii în contextul scumpirilor care au avut loc în sectorul energetic şi care le afectează nivelul de trai.

5. Reafirmăm susţinerea categorică pentru parteneriatul dintre partidul nostru şi preşedintele României, Klaus Iohannis. Acest parteneriat este esenţial pentru buna conducere a României, pentru succesul guvernării liberale şi pentru credibilitatea ei în plan intern şi extern.

6. Cerem clasei politice din România, tuturor partidelor care se definesc drept democratice, să izoleze ferm extremismul politic şi să refuze orice colaborare cu extremiştii, colaborare care nu face decât să credibilizeze ideologii nocive şi să erodeze democraţia. Niciun interes de partid nu poate justifica alianţe cu cei al căror ultim obiectiv este, de fapt, distrugerea democraţiei româneşti.

7. Facem apel la denunţarea imediată şi totală de către USR PLUS a oricărei colaborări sau acţiuni politice comune cu Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR), o formaţiune extremistă, xenofobă şi anti-europeană. Niciun partid care se pretinde democratic şi pro-european nu poate intra în parteneriate de vreun fel – făţişe sau tacite – cu apologeţi ai legionarismului sau ai comunismului, cu susţinători ai lui Corneliu Zelea Codreanu sau Nicolae Ceauşescu.

8. Invităm USR PLUS la un dialog direct, nemijlocit, fără precondiţii inacceptabile, pentru a reconstrui încrederea şi a reface majoritatea parlamentară creată imediat după alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020.

9. Reamintim tuturor membrilor PNL obligaţia lor de corectitudine faţă de partidul din care fac parte, obligaţie care include solidaritatea cu echipa guvernamentală liberală şi susţinerea Guvernului condus de PNL, în faţa celor care îl atacă în mod politicianist şi care urmăresc să-l slăbească ori să-l demită.

10. Mandatăm premierul Guvernului României, Florin Cîţu, pentru a lua măsurile şi deciziile necesare pentru asigurarea în continuare a stabilităţii guvernamentale şi pentru respingerea tentativelor parlamentare de demitere a Guvernului prin moţiune de cenzură.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here