În timp ce tu ești speriat de un eventual război, Fenechiu a dat o lovitură de milioane: Kaufland deschide un nou centru fix pe terenul lui

0
82

Compania Kaufland va deschide la Iaşi un nou centru comercial, iar o mare parte din terenul pe care va fi amplasat a fost cumpărat de la una din firmele controlate de Relu Fenechiu, fost ministru condamnat pentru fapte de corupţie, potrivit ziare.com.

Magazinul urmează să fie deschis în zona CUG din Municipiul Iaşi, chiar lângă ruinele fostului combinat „Fortus”. Terenul studiat are o suprafaţă de 1,7 hectare. Aproape un hectar a fost cumpărat în 2021 de la societatea Engineering and General Constructing SA, controlată de fostul deputat Relu Fenechiu, condamnat la închisoare cu executare. Iniţial, amplasamentul menţionat se afla sub sechestrul ANAF pentru recuperarea prejudiciilor aduse de fostul deputat.

Deşi s-a semnat un antecontract în cursul anului trecut, Planul Urbanistic Zonal (PUZ) pentru construirea centrului comercial a fost iniţiat de firma lui Fenechiu. Este ştiut că marile companii finalizează tranzacţiile doar după ce Primăria Iaşi emite autorizaţia de construire.

La final, Relu Fenechiu ar urma să primească nu mai puţin de 2 milioane de euro după ce, în ultimii ani, a cumpărat mai multe suprafeţe mici de la diverşi proprietari.

Relu Fenechiu a fost ales pentru prima dată deputat în 2004, iar acum se află la al treilea mandat consecutiv. Relu Fenechiu este şi liberal cu vechime. A intrat în partid acum 18 ani şi de zece ani conduce organizaţia liberalilor ieşeni. Iar la nivel naţional, el deţine funcţia de vicepreşedinte al PNL încă din 2008. Liberalul are şi o avere consistentă, fiind în termeni populari „putred de bogat”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here