Ce pensii de nababi au judecătorii CCR

0
707

Judecătorii de la Curtea Constituţională sunt printre cele mai privilegiate persoane publice: pot încasa sute de mii de lei anual din mai multe surse, spre deosebire de alţi cetăţeni ai statului.

Judecătorii CCR decid singuri dacă îşi taie sau nu pensia specială. Preşedintele CCR Valer Dorneanu, fost parlamentar PSD, primeşte de la stat peste 13.000 de euro lunar, potrivit informațiilor furnizate de Adevărul.ro. 

Majoritatea judecătorilor care au decis că eliminarea pensiilor speciale e neconstituţională sunt ei înşişi beneficiari ai unor asemenea pensii, unii având chiar două astfel de venituri. Pe lângă acestea, o parte a judecătorilor mai primesc şi salariu de la CCR. Cum s-a ajuns la privilegierea judecătorilor de la CCR?

În 2018, PSD, sprijinit de ALDE şi UDMR, a votat un proiect de lege care modifica Legea de funcţionare a CCR şi stabilea pensie specială şi pentru magistraţii acestei instituţii. „Judecătorii Curţii Constituţionale cu o vechime în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior de cel puţin 25 de ani, indiferent de vârstă şi de data pensionării, beneficiază, la cerere, de pensie de serviciu egală cu 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizaţia de încadrare brută lunară şi sporurile avute.

Pentru fiecare an care depăşeşte vechimea menţionată, la cuantumul pensiei se adaugă câte 1% din baza de calcul, fără a o putea depăşi”. Mai mult, aceştia puteau cumula pensia specială de la CCR cu alte pensii şi salarii.

Nu mai puţin de şase dintre cei nouă judecători au pensii speciale în prezent. Valer Dorneanu, preşedinte al CCR şi fost preşedinte al Camerei Deputaţilor din partea PSD, e printre cei care se bucură de beneficiile legii de funcţionare a CCR. În ultima declaraţie de avere a lui Valer Dorneanu, din 2019, preşedintele CCR menţiona că a primit 322.200 lei ca pensie specială.

Dorneanu a beneficiat şi de o pensie specială de aproape 75.000 de lei, aferentă anului 2018, pentru activitatea de fost parlamentar, dar şi pensia de stat de 22.800 de lei. De asemenea, la aceste sume erau adăugate indemnizaţia de la CCR, adică salariu, în valoare de 301.000 lei, plus salariul luat ca profesor la Universitatea Nicolae Titulescu, adică 50.800. Aşadar, şeful CCR a câştigat lunar aproximativ 65.000 de lei, adică peste 13.000 de euro.

Un alt judecător privilegiat este Marian Enache, fost deputat al PSD şi UNPR. Judecătorul Enache primeşte nu mai puţin de trei pensii şi un salariu. Astfel în 2018 a primit 321.000 de lei pensie pentru că e judecător CCR, 91.000 de lei pentru mandatele de parlamentar şi 23.000 de lei pensia de stat. Pe lângă acestea, Marian Enache a mai încasat un salariu de 297.000 de lei, adică aproape 25.000 de lei (5.200 de euro lunar) şi o indemnizaţie de 12.000 de lei pentru participarea la Revoluţia din 1989.

PENSIE DE PESTE 25.000 DE LEI PE LUNĂ

Pe picior mare putem spune că trăieşte şi Mona Pivniceru. Pe lângă salariul care în 2018 a depăşit cu puţin 300.000 de lei şi banii cuveniţi ca drepturi de proprietate intelectuală pentru cărţile publicate, Pivnicearu a beneficiat de o pensie de 384.000 de lei.

Livia Stanciu a primit, la rândul ei, 450.000 de lei, adică pensiile care i se cuveneau, precum şi nişte bai provenii din restanţe salariale, iar salariul din 2018 s-a ridicat la 280.000 de lei. Pe scurt, 730.000 de lei au intrat în conturile Liviei Stanciu.

O pensie specială primeşte şi Attila Varga, dar mai mică. Doar 100.000 de lei a încasat judecătorul CCR în 2018, dar în schimb a primit un salariu de aproximativ 28.000 de lei. Din 2019 Attila Varga probabil a ajuns cu pensia tot în jur de 300.000 de lei, atât cât au şi colegii săi.

Nu în ultimul rând, încă un pensionar de lux este fostul şef al DNA, Daniel Morar, care primeşte o pensie de 350.000 de lei ca fost procuror şi judecător CCR, în timp ce salariul primit de la Curte este de aproximativ 280.000 de lei.

CE PRIVILEGII MAI AU JUDECĂTORII CCR

Judecătorii Curţii Constituţionale se mai bucură de o superimunitate. Ei nu pot fi reţinuţi, arestaţi, percheziţionaşi sau trimişi în judecată penală decât cu încuviinţarea plenului CCR, la cererea procurorului general. Problema e că pentru a fi aprobată o asemenea cerere în plen, ea trebuie votată de două treimi dintre judecători, adică de şase din nouă. Nu în ultimul rând, aceşti magistraţi au şi paşaport diplomatic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here