“A dat corectitudinea în ministrul Bode: Nimeni nu e de neînlocuit! Nici eu, nici Raed Arafat

0
84

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat, luni dimineaţă, că este inadmisibil să se mai repete evacuarea unui spital în maniera haotică în care a avut loc evacuarea de la Spitalul Foişor, făcând referire şi la pacientul urcat în portbagajul unei maşini. În plus, şeful MAI a afirmat că nimeni nu este de neînlocuit în Guvern, inclusiv el sau Raed Arafat.

“Ca simplu cetăţean, am văzut şi eu că modul în care a fost organizată externarea nu a fost deloc în regulă. De ce s-a ajuns aici? Mutarea pacienţilor nu a hotărât-o nici Ministerul Sănătăţii şi nici Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. Medicul curant spune dacă pacientul este mutat în alt spital sau dacă este externat şi hotărăsc de comun acord cum anume se face externarea.

Ne-a şocat imaginea cu pacientul introdus în portbagaj. Am întrebat ce s-a întâmplat şi am înţeles că doctorul curant, împreună cu pacientul şi cu familia acestuia au hotărât să aranjeze maşina astfel încât să fie transportat acel pacient. Putem discuta foarte mult despre cauze, dar efectul l-am văzut cu toţii. Aşa ceva este inadmisibil să se mai întâmple. Era la îndemâna celor care au făcut externările să ia câte o ambulanţă să intre pe rând în curte”, a afirmat Bode, citat de Hotnews.ro.

După evacuarea de la Spitalul Foişor, prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a lansat un atac la scenă deschisă contra şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, cel care a semnat ordinul de evacuare, a primarului general al Capitalei, Nicuşor Dan şi a ministrului Voiculescu.

În replică, şeful MAI a refuzat să se pronunţe cu privire la solicitările apărute în spaţiul public şi pe scena politică pentru demisia ministrului Sănătăţii, însă a susţinut că “nimeni nu este de neînlocuit, inclusiv ministrul Bode, inclusiv secretarul de stat Raed Arafat, mă refer la toată lumea”.

“Cine este responsabil de decizia în privinţa lui Vlad Voiculescu? Prim-ministrul”, a adăugat Bode.

Totodată, ministrul de Interne a transmis că, în prezent, toate cele 20 de paturi ATI şi aproape toate cele 90 de paturi cu oxigen de la Spitalul Foişor sunt ocupate.

Reamintim că, vineri seara, a fost demarată procedura de evacuare a pacienţilor de la Spitalul de Ortopedie “Foişor” din Capitală cu scopul eliberării de paturi ATI pentru bolnavii Covid aflaţi în stare critică.

La Foişor erau internaţi 105 pacienţi, a anunţat Ministerul Sănătăţii. Dintre aceştia, 13 au fost transferaţi cu ambulanţe SMURD şi SABIF: 1 la Elias, 4 la Floreasca, 5 la Universitar, 1 la Bagdasar, 1 la SJU Buzău, 1 cu ambulanţa la domiciliu în Galaţi. Dintre ceilalţi 92 pacienţi, 25 erau programaţi pentru intervenţii chirurgicale, iar 67 erau pacienţi deja operaţi, care urmau să fie externaţi la domiciliu.

Procedura de evacuare în plină noapte nu s-a derulat fără incidente. Astfel, după difuzarea la televizor a primelor imagini cu pacienţi scoşi din spital în cărucioare sau pe tărgi, mai multe persoane cunoscute pentru faptul că instigă la nerespectarea măsurilor de prevenţie şi la proteste anti-guvernamentale s-au deplasat la Spitalul “Foişor” pentru a face scandal. În acelaşi timp, rudele pacienţilor evacuaţi şi-au exprimat dezamăgirea şi supărarea faţă de întreaga situaţie.

În alte ordine de idei, Lucian Bode spune că senatoarea Şoşoacă dă un exemplu prost cetăţenilor români prin încălcarea legilor şi chiar mai mult, dă dovadă de iresponsabilitate sfidându-i pe cei care respectă măsurile impuse de autorităţi.

„Ma abtin sa comentez comportamentul unor parlamentari care aleg sa încalce legea. Este un act de iresponsabilitate fata de restul cetatenilor care respecta legea. A fost amendata de multe ori, dar vă asigur că de fiecare dată instituțiile statului au aplicat legea. De fiecare dată o sancțiune i-a fost aplicată, fie că a fost vorba de organizator sau de participant”, a spus Lucian Bode la Prima TV.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here