Triplu campion mondial la kickboxing, antivaccinist, ucis de Covid-19. Ce mesaje transmitea înainte să se îmbolnăvească

0
107

Un campion la kickboxing antivaccinist, cunoscut sub numele de „The Undertaker”, a murit la 41 de ani după ce a refuzat să creadă că este bolnav de Covid-19 și s-a externat din spital.

Frederic Sinistra, din Belgia, a murit în urma complicațiilor asociate coronavirusului la câteva săptămâni după ce s-a externat din spital, spunând pe internet că se va trata acasă.

Triplul campion mondial a fost internat de trei ori în spital, în luna noiembrie, după ce a fost forțat de antrenorul său să ceară ajutor medical. Acesta a postat fotografii cu el, stând în pat, fiind la terapie intensivă intubat.

Sinistra a postat, de asemenea, un videoclip pe contul său de Facebook în care se vede că are dificultăți respiratorii. Acesta a scris în descrierea postării că nu are timp de pierdut cu oameni leneși, potrivit dailymail.co.uk.

Bărbatul s-a arătat împotriva restricțiilor impuse de guvern, a negat existența virusului, spunând că acesta nu îl va împiedica să posteze pe social media în timp ce este internat.

Sinistra s-a stins din viață pe 15 decembrie. Decesul său a fost anunțat public în ziua următoare.

Pe 26 noiembrie, campionul anunța că meciul planificat pentru data de 4 decembrie a fost anulat și că se simte dezgustat de faptul că nu va mai putea participa.

„Un războinic nu se retrage niciodată, mă voi întoarce mult mai puternic”, a spus acesta.

Câteva zile mai târziu în noiembrie, campionul a postat: „Am fost născut prematur și voi continua să lupt până la moarte ca un bărbat care nu renunță niciodată și moare fără regrete”.

Cu trei zile înainte să-i fie anunțat decesul, Sinistra a răspuns comentariilor din social media: „Mulțumesc pentru susținere. Sunt acasă, mă refac așa cum ar trebui. Mă voi întoarce de mii de ori mai puternic”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here