România Fantastică: a fost amendat din cauza faptului că a atras atenția unui bărbat că nu purta masca corespunzător, într-un magazin

0
96

Inspectoratul Județean de Poliție Ilfov a demarat o anchetă după ce un bărbat s-a plâns pe rețelele sociale că a fost amendat pentru că, fiind într-un magazin din Otopeni, i-a atras atenția unui client să poarte masca de protecție.

Bărbatul susține că din acest motiv a fost amendat cu 1.000 de lei pentru tulburarea liniștii publice.

Gabi Hirit spune că astăzi a fost amendat cu 1.000 de lei pentru că, în timp ce se afla într-un magazin din Otopeni, „am atras atenția cuiva să-și tragă masca peste nas. Pentru că individul a reacționat urat, înjurături, amenințări, etc… cei de la magazin au devenit atenți (mulțumesc!) și au observat că mă aștepta afară.

Mi-au cerut să rămân înăuntru și au chemat poliția. A venit un echipaj care l-au amendat atât pe recalcitrant cât și pe mine pentru tulburarea liniștii publice, cu câte 1000 de lei. Polițistul care a scris procesul verbal mi-a explicat că și pe el l-ar fi deranjat să-i atrag atenția să poarte masca corect”.

El a postat și un dialog care ar fi avut loc cu polițistul, în care i s-a spus că dacă voia să se simtă în siguranță trebuia să „stea acasă” și să comandă mâncare printr-o aplicație.

IPJ Ilfov: Aceștia și-au adresat cuvinte jignitoare, reciproc, tulburând ordinea publică

IPJ Ilfov a transmis ulterior că a demarat o anchetă cu privire la acest incident.

„La data de 06 aprilie a.c., în jurul orelor 13:35, polițiști din Otopeni au fost sesizați cu privire la un conflict spontan, izbucnit ca urmare a unor discuții purtate între 2 persoane, pe fondul nepurtării măștii în mod corespunzător, de către una dintre acestea, într-un magazin alimentar, din localitate.

Polițiștii orașului Otopeni au identificat la fața locului 2 bărbați, iar din verificările efectuate, a rezultat că aceștia și-au adresat cuvinte jignitoare, reciproc, tulburând ordinea publică. În acest context, polițiștii din Otopeni au procedat la sancționarea celor 2 persoane, conform Legii 61/1991 republicată și actualizată, cu amenzi contravenționale, în valoare de 1000 de lei fiecare”, se arată în comunicatul IPJ Ilfov, citat de Digi24.ro. 

„Cu privire la posibilele afirmații neprincipiale ale unuia dintre polițiști, precizăm faptul că, în urma celor dispuse de conducerea Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov, Biroul Control Intern va efectua verificări, pentru stabilirea cu certitudine a aspectelor semnalate, iar la finalizarea acestora, se va dispune potrivit actelor normative în vigoare.

De asemenea, precizăm faptul că, persoana care a fost sancționată cu amendă poate formula plângere împotriva procesului verbal de constatare a contravenției la instanța de judecată competentă”, mai arată sursa citată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here