Raed Arafat a răbufnit: „Nu vrem vaccinare, nu vrem măşti, nu vrem teste, după care stăm şi ne mirăm: dar de ce suntem aici?”

0
91

Românii nu vor să facă teste, nu vor să se vaccineze, dar apoi nu înțeleg de ce s-au îmbolnăvit, spune Raed Arafat.

Șeful DSU s-a referit în special la părinții care critică fără oprire sistemul de testare din școli și testele folosite.

„Aşa cum nu vrem vaccinare, nu vrem măşti, nu vrem teste şi după care stăm şi ne mirăm: dar de ce suntem aici, dar de ce aşa e situaţia, dar de ce se îmbolnăvesc atâţia?

De ce alţii au 70-80-90% vaccinaţi şi noi avem 40-50% vaccinaţi? Din acelaşi motiv: avem teste neaplicate sau cu discuţii asupra lor. Pentru că la fiecare lucru încercăm să găsim o mie de motive ca să spunem: nu e bun, nu-l respectăm, nu-l implementăm.

Asta nu e nici că certăm pe cineva, nici că reclamăm pe cineva, dar e o constatare în final şi vedem pe toată durata pandemiei că asta a fost la noi: dezbateri peste dezbateri peste dezbateri despre vaccinare, despre măsuri, despre tot şi în final România nici nu a fost ţara care a aplicat cele mai dure măsuri.

Până la valul al patrulea România a putut să ţină sub control situaţia şi uite-ne acuma, suntem în faţa valului al cincilea. Reuşim să convingem oamenii că trebuie purtată masca corect, că vaccinul este în favoarea lor şi este bine să se vaccineze, că testele trebuie făcute pentru că cu asta prevenim răspândirea în şcoli?

Dacă reuşim să-i convingem în ceasul al doisprezecelea despre aceste lucruri, putem să prevenim răspândirea în următoarea perioadă”, a declarat Raed Arafat, într-o emisiune la B1TV.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here