Prezența la vot, alegeri locale 2020. Câți români au votat până la ora 17:00

0
84

Peste 19 milioane de români sunt aşteptaţi la vot la alegerile locale de duminică, 27 septembrie. 

Peste 19 milioane de români cu drept de vot sunt aşteptaţi duminică, 27 septembrie, la cele aproape 19.000 de secţii de votare, pentru a-şi alege primarii, consilierii locali şi judeţeni şi preşedinţii de consilii judeţene.

Rămâne însă de văzut câţi dintre cetăţenii cu drept de vot chiar vor merge duminică la urne, dat fiind că prezenţa la vot la alegerile locale organizate după 1989 nu a fost niciodată mai mare de 65%.

În plus, anul acesta cei care merg la vot trebuie să respecte reguli speciale în contextul pandemiei Covid-19.

17:00 Prezenţa la vot la ora 17:00: 34,52 % la nivel naţional, iar în Bucureşti este 26,24 %

Prezenţa la vot este 34,52 % la nivel naţional, iar în Bucureşti este 26,24 %, la ora 17:00, la alegerile locale de duminică. În Bucureşti, prezenţa la urne este mai mare decât în urmă cu patru ani, când a fost 22,2 %. Până în prezent, cei mai numeroşi la vot rămân alegătorii din categoriile de vârstă 45 – 64 de ani şi peste 65 de ani.

În cazul celor cu vârsta între 45 şi 64 de ani, participarea la vot continuă să crească, în timp ce în cazul celor de peste 65 de ani ritmul a încetinit considerabil. Începe însă să crească numărul celor din categoriile de vârstă 18 – 24 de ani, 25-24 de ani şi 35 – 44 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here