Poliția va verifica reședința celor care solicită viză de flotant, dacă la adresă locuiesc deja două persoane

0
13

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog, a anunţat, luni, noi reguli pentru cererile privind stabilirea reşedinţei, intrate în vigoare în luna septembrie, ce au în vedere buna desfășurare a alegerilor locale din data de 27, potrivit Digi24.ro.

Astfel, dacă la o adresă pentru care se face o cerere de viză de flotant locuiesc deja două persoane, secția locală a Poliției naționale va merge pe teren pentru a face verificări. O altă prevedere în vigoare spune că solicitantul vizei de flotant trebuie să fi locuit mai mult de 15 zile la adresa respectivă.

Loading...

“Direcţia de Evidenţă a Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date a introdus noi măsuri de verificare suplimentară pentru adresele unde se constată un număr mai mare de cereri pentru stabilirea reşedinţei. Acestea au fost transmise şi către Serviciile de Evidenţă a Persoanelor din teritoriu pentru a fi aplicate.

În toate situaţiile în care se înregistrează cereri pentru stabilirea reşedinţei, solicitantul va declara pe propria răspundere că locuieşte mai mult de 15 zile la adresa la care are locuinţa secundară. Declaraţia va fi consemnată pe cerere, în faţa funcţionarului de evidenţă a persoanelor”, a comunicat Monica Dajbog, într-o declaraţie de presă la sediul MAI, potrivit Agerpres.

Ea a precizat că, la primirea cererilor pentru stabilirea reşedinţei, la nivelul serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor, se vor efectua următoarele activităţi; se va verifica în baza de date numărul menţiunilor de reşedinţă valabil înscrise la adresa respectivă, iar dacă la adresa respectivă sunt înscrise cel puţin două menţiuni de reşedinţă valabile se va proceda la informarea structurii locale a poliţiei naţionale, în vederea efectuării verificărilor în teren, din care să rezulte dacă solicitanţii locuiesc efectiv la adresa declarată.

“În situaţia în care, din verificările efectuate de către poliţişti rezultă faptul că persoanele respective nu locuiesc efectiv la adresa declarată, cererile lor vor fi respinse. Aceste verificări vor fi dispuse şi în situaţia în care se înregistrează un număr mare de solicitări la aceeaşi adresă/adrese distincte”, a mai spus Dajbog.

Ea a menţionat că se vor avea în vedere şi cazurile în care cererile s-au depus, succesiv, la intervale relativ scurte de timp, pentru aceeaşi adresă, iar prin “număr mare de solicitări’ se înţelege un număr care depăşeşte media zilnică, săptămânală sau lunară.

Prin aceste măsuri se pot monitoriza îndeplinirea condiţiilor necesare pentru acordarea vizelor de reşedinţă pentru cetăţenii cu drept de vot şi verificarea legalităţii acestora, în cazul constatării unei evoluţii semnificative a numărului de persoane care îşi stabilesc reşedinţa într-o anumită circumscripţie electorală.

“Aceste demersuri se circumscriu Planului General de Măsuri aprobat de ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, pentru buna desfăşurare a alegerilor locale din 27 septembrie. Ministerul Afacerilor Interne va lua toate măsurile pentru desfăşurarea unui proces electoral corect, legal şi echidistant faţă de toţi competitorii politici”, a afirmat Dajbog.

Apasă butonul de mai jos și in intră în comunitatea noastră!
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here