Nu este lege pentru ea! Șoșoacă este de neoprit: s-a cerut ajutorul poliției la 112

0
30

Plenul Senatului a fost scena unui scandal, după ce senatorul PNL Nicoleta Pauliuc le-a cerut chestorilor să o sancţioneze pe Diana Şoşoacă, pentru că nu purta mască de protecţie.

Potrivit News.ro, la începutul ședinței de luni, Nicoleta Pauliuc a venit la tribuna Senatului şi a spus că, în calitate de preşedinte al comisiei de apărare, doreşte să se instituie în Parlamentul României ”domnia legii”.

Ea le-a cerut chestorilor să pună în aplicare Legea 55 şi ordinul care spune clar că se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie în toate spaţiile publice, închise şi deschise, precum şi la locul de muncă şi în mijloacele de transport în comun.

Preşedintele de şedinţă, Alina Gorghiu (PNL), a susținut-o, arătând că singurul senator care nu poartă mască este Diana Ivanovici Şoşoacă.

În replică, senatoarea independentă a vrut să ia cuvântul, însă nu i s-a permis.

”Orice fel de sunet din savană nu îl permit, atâta vreme cât nu respectăm legea”, a spus Gorghiu, precizând că nu va da cuvântul de la tribună niciunui senator care nu respectă legea.

Nicoleta Pauliuc a revenit la tribună şi a spus că, dacă chestorii nu vor să aplice legea, atunci va apela la instituţiile statului şi a apelat numărul de urgenţă 112, cerând operatorului să se deplaseze cineva în Senatul României.

Poliția Capitalei a confirmat acest incident într-un comunicat de presă, cu „limbajul de lemn”, specific: 

”Astăzi, 22 noiembrie a.c., în jurul orei 15:15, a fost sesizat prin apel 112 faptul că la o ședință a Senatului nu sunt respectate prevederile Legii55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în sensul că sunt persoane care nu poartă masca de protecție.

Polițiști din cadrul Secției 17 relaționează cu structura de Afaceri Interne a Senatului României, în vederea stabilirii situației de fapt”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here