Mircea Badea e supărat rău: „Vreau să plec din România. Ce a făcut țara asta pentru tine ca să lupți pentru ea”

0
91

Mircea Badea vrea să plece din România, dar nu ar ezita să se ducă pe front în cazul în care ar începe războiul și în țara noastră, scrie Ziare.com.

Realizatorul TV se gândește tot mai serios să se mute în străinătate, însă ar vrea să facă acest lucru pe timp de pace.

„Dacă începe războiul, eu sunt primul care se duce și, în niciun caz, din patriotism. Vreau să plec din România, absolut! N-am ce să caut aici, nu am nicio treabă aici. Din varii motive, nu am fost capabil să o fac.

Dar aș pleca din România, dacă este pace, nu dacă vrea Vladimir Putin să mă determine să plec. Dacă vrea Vladimir Putin pe mine, cetățean român, să mă determine să plec, nu plec. Dar nu din patriotism, ci de al dracu’! Dacă vine războiul, asta e, mă duc”, a spus Mircea Badea, la Antena 3, în emisiunea „În gura presei”.

Realizatorul tv e de acord cu afirmația lui Capatos despre un posibil război în România.

„Pe Internet au ieșit mulți patrioți… luptători de tastatură. Eu țin cu Dan Capatos. El are dreptate, din punctul meu de vedere. Adică ce a făcut țara asta pentru tine ca tu să lupți pentru ea?!

Pentru mine, mare lucru nu a făcut. Ceva bine nu știu ce a făcut țara asta pentru mine. Zice Capatos: La o adică, dacă vine războiul peste noi, eu îmi iau nevasta, copilul și la revedere. Plecăm, fugim pe unde apucăm. Eu am datoria să-mi apăr copilul, nevasta, familia, părinții, dar nu țara!

Asta să fie o lecție pentru politicienii care și-au bătut joc de țara asta în ultimii 20 de ani! Mulți mâniați, mulți indignați pe Internet. Bine, atunci, dacă se întâmplă ceva, atunci ne vedem la război, că eu mă duc sigur.

Deci, ne vedem, măi patrioților! Hai să vedem cine o să vină, dacă o să fie cazul. Că eu sunt sătul de bombastici, de trei fraze.

Deci, eu mă duc la război. Copilul, da, el trebuie să plece. Eu zic că nu se va întâmpla ceva, pentru că suntem țară NATO”, a mai afirmat Mircea Badea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here