Fără noi măsuri de relaxare de la 1 iulie, restaurantele rămân închise. Şedinţă pentru actualizarea măsurilor de combatere a COVID-19

0
548

În cursul zilei de astăzi la sediul Ministerului Afacerilor Interne are loc o şedinţă a Grupului de suport tehnico-ştiinţific în care, conform unor surse, vor fi analizate o serie de propuneri pentru actualizarea măsurilor privind gestionarea epidemiei COVID-19, potrivit informațiilor furnizate de Adevărul.ro. 

UPDATE Grupul de suport tehnico-ştiinţific a decis că, din cauza numărului mare de îmbolnăviri, de la 1 iulie nu se vor lua noi măsuri de relaxare. Între altele, restaurantele rămân închise în continuare.

Loading...

Între altele, ar fi vorba de o aducere la zi a listei cu ţările considerate „roşii” de autorităţile de la Bucureşti.

Hotărârile Grupului de suport tehnico-ştiinţific au caracter de propunere către Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă (CNSSU), instituţie care va aproba măsurile finale luate de autorităţi. Din Grupului de suport tehnico-ştiinţific fac parte experţi ai tuturor instituţiilor cu atribuţii în gestionarea acestui tip de risc epidemiologic.

Reamintim că evoluţia pandemiei de COVID-19 în România a continuat într-un trend negativ în ultimele zile, fiind observată nu doar o creştere a numărului de îmbolnăviri, dar şi a numărului de decese zilnic, cât şi a pacienţilor în stare gravă. În acest context, dar şi ţinând cont de faptul că în ultima perioadă mai multe spitale din ţară au anunţat că sunt aproape de capacitatea maximă de internare a pacienţilor cu COVID-19, unii medici sunt de părere că asistăm deja la un val secund de infecţii, în special în anumite zone ale ţării.

Bilanţul total al persoanelor confirmate în România cu noul coronavirus a ajuns, duminică, la 26.313 cazuri, după ce în ultimele 24 de ore au fost confirmate alte 291 de noi îmbolnăviri. Deşi numărul de cazuri noi este mai scăzut faţă de ziua precedentă, în contextul în care au fost efectuate 7.291 de teste, procentul testelor pozitive de 4% arată o creştere semnificativă faţă de zilele din săptămâna precedentă.

Mai mult, ultimele 24 de ore au arătat şi o creştere semnificativă a numărului de decese, 23 – un bilanţ zilnic mai ridicat fiind înregistrat în urmă cu şase săptămâni, pe 16 mai.

Apasă butonul de mai jos și in intră în comunitatea noastră!
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here