Facebook anunță măsuri drastice. Ce sancțiuni riscă cei care promovează mesaje împotriva vaccinării anti Covid-19

0
65

Facebook anunță implementarea unor măsuri drastice în încercarea de a combate răspândirea informațiilor false și a teoriilor conspiraționiste privind vaccinarea anti Covid-19.

Potrivit The Sun, pozele de profil ar putea fi schimbate automat, fără consimțământ, în cazul în care sunt încălcate anumite reguli.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de gigantul tech, Facebook va elimina pozele de profil ale celor care promovează mesaje împotriva vaccinarii anti Covid-19.

”Pentru a încuraja vaccinarea, am decis să eliminăm conținutul care încalcă regulile promovând dezinformarea și teorii conspiraționiste. De-a lungul pandemiei de coronavirus, am eliminat mai bine de 16 milioane de conturi care încalcă regulile Covid-19 și promovează dezinformarea.”, au anunțat reprezentanții Facebook, potrivit The Sun.

De asemenea, reprezentanții Facebook anunță că persoanele care încurajează oamenii să nu se vaccineze prin mesaje postate pe feed vor fi restricționate, textele lor ajungând la un număr mai mic de oameni.

Până acum, pe rețeaua socială au fost identificate mai multe persoane care și-au setat ca imagine de profil rame pe care stau scrise mesaje precum: ”Am încredere în sistemul meu imunitar!”, ”Nu injecției!”.

Totuși, unii dintre oameni aleg să nu menționeze cuvintele ”vaccin” ori ”Covid-19”, ceea ce face mult mai dificilă munca reprezentanților Facebook de a elimina acele conturi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here