Daca nu pot aplana conflicte, atunci să le creeze: Scandal în Arestul Capitalei, după ce un polițist și-a adus în sediu soția.

0
108

Un scandal între două femei, ambele polițiste, a avut loc în sediul Serviciului de Reținere și Arestare Preventivă din Capitală.

Incidentul a avut loc după ce un agent al structurii și-a adus soția, tot polițist, în sediu, iar aici femeia s-a certat cu o colegă de-a acestuia, aflată în timpul serviciului.

Directorul Serviciului Independent de Reținere și Arestare Preventivă a declanșat verificări pentru pătrundere fără drept în sediu a unei femei, care, în data de 2 septembrie, ar fi amenințat și ar fi adresat cuvinte jignitoare unui agent de poliție, tot femeie, din cadrul subunității.

„Din primele date a rezultat că în seara de 2 septembrie, în jurul orei 22.30, un agent de poliție, din cadrul structurii, aflat în serviciu, ar fi introdus în sediu o persoană, pe care a prezentat-o ca fiind soția sa.

Ulterior, cei doi s-ar fi deplasat la biroul in care își exercita atribuțiile de serviciu agentul (femeie) menționat anterior, iar femeia i-ar fi adresat cuvinte jignitoare. A fost identificată persoana în cauză, tot polițist, în cadrul altei structuri”, potrivit Poliției Capitalei, citată de MEDIAFAX.

Ancheta a fost preluată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, pentru stabilirea situației. De asemenea, au fost declanșate și verificări interne, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsuri legale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here