Credeați că circul Tv este oferit doar de Acces Direct? Și dezbaterile politice se descurcă foarte bine la acest aspect. Iată un exemplu:

1
952

Moderatoarea de la televiziunea recent apărută in grila programelor Tv (desi aceasta televiziune era ținută pe post de rezervă de ceva timp) a avut viață destul de grea, când a trebuit să modereze o discuție cu iz politic.

Nu știm însă cât de serioase sunt aceste dispute având in vedere ca invitații par sa ducă la un moment dat un adevarat război al declarațiilor însă cert este faptul ca in studioul televiziunii Realitatea Plus, spiritele s-au încins într-o maniera rar întâlnită, ajungându-se la expulzarea invitatului, in direct. 

Fiind într-o situație aparent fără alte remedii, moderatoarea Mădălina Dobrovolschi a fost obligata după un schimb dur de replici sa-l acuze de manipulare pe purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romascanu, acesta din urma fiind invitat sa părăsească emisiunea ”dacă asa afectat emoțional este de discuția avută”.

Nu de puține ori, invitați ai partidelor politice sunt poftiți afară, in timpul emisiunilor televizate. Foarte probabil din cauză că aceștia își impun autoritatea mult peste unele limite acceptabile, crezând că totul le cuvine si ca sunt deasupra tuturor. E adevarat, multi dintre ei sunt înconjurați de către adevărate slugi, care nu au curajul să iasă din vorba acestora.

„Eu vă doresc bună seara şi vedeţi-vă, în continuare, de manipulările pesediste”, i-a transmis Dobrovolschi lui Romaşcanu. Motivul disputei: starea de alertă.

Schimbul de replici al celor doi începe la minutul 11.00.

Realitatea TV Live

Realitatea TV Live

Publicată de Realitatea.NET pe Miercuri, 13 mai 2020

1 COMENTARIU

  1. Panarama asta de moderatoare vrea sa auda vorbind invitatii doar cei place ei sa auda..huuuaaaaa pizda nespalata.Te inteleg fa proasto ca pnl-ista dar dupa lege nu ai niciun drept sa fi moderatoarea unei emisiuni IN SPECIAL in dialog cu politicii ptr k faci parte dintrun partid scarba pulii mele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here