Covidul loveşte PSD: Primul primar care moare din cauza virusului

0
427

Neculai Stratulat, primarul PSD al comunei Băluşeni din Botoşani, a murit miercuri din cauza coronavirusului, informează ziarul Botoşăneanul.

Stratulat, în vârstă de 71 de ani, a fost internat încă de săptămâna trecută la Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta din Bucureşti ca urmare a unor probleme respiratorii. După internare a fost depistat pozitiv la testul pentru Covid-19.

Loading...

Deşi, iniţial a trecut pe la Spitalul Judeţean Botoşani, familia sa a dorit ca primarul să fie tratat în Bucureşti, unde s-ar fi aflat în evidenţe cu anumite afecţiuni cronice.

“Avea foarte multe planuri, nici prin cap nu ne trecea. Dacă nu s-ar fi infectat cu virusul acesta ar fi avut un cu totul alt traseu”, a afirmat pentru Botoşăneanul un coleg de partid al primarului decedat.

De precizat faptul că Stratulat a ocupat din 2008 funcţia de primar al comunei Băluşeni. Social-democratul a fost absolvent al Facultăţii de Economie din cadrul Universităţii Al. I. Cuza Iaşi şi al Institutului Bancar Român. De asemenea, Neculai Stratulat a fost timp de 11 ani director al fostei Bănci Agricole.

Apasă butonul de mai jos și in intră în comunitatea noastră!
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here