Copiii din Timișoara care au bătut cu bâtele un om al străzii în ajunul Crăciunului spun că au făcut-o ca să se distreze

0
129

Cei cinci copii care au bătut cu bâtele un om al străzii din Timișoara, după care l-au fugărit dezbrăcat pe străzi, în ajunul Crăciunului, au spus polițiștilor că au făcut asta ca să se distreze.

Polițiștii i-au identificat rapid pe cei cinci copii, cu vârste cuprinse între 11 și 15 ani, care în noaptea de Ajun l-au bătut cu bâtele pe un om al străzii, care nu le-a făcut nimic, după care l-au fugărit dezbrăcat pe străzi, scrie Timiș Online.

Trei minori, de 11, 13 și 15 ani, au fost deja audiați de oamenii legii, în preența părinților, ceilalți doi urmând a fi duși și ei la audieri. Între timp, polițiștii au sesizat și Protecția Copilului, pentru a se stabili măsurile care urmează a fi luate.

Cei mici le-au spus polițiștilor că l-au bătut și umilit pe omul străzii ca să se distreze.

Omul în vârstă de 40 de ani suferă de afecțiuni psihice și sălășluiește în zona Pieței Doina, din Timișoara, unde doarme noaptea printre tarabe.

Copiii l-au trezit din somn cu lovituri de bâte, apoi l-au obligat să se dezbrace și l-au fugărit pe străzi.

Scenele au fost surprinse de camerele de supraveghere, iar polițiștii îi cercetează acum pentru lovire sau alte violențe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here