Condițiile în care românii pot pleca în Grecia, în vacanță, din 16 aprilie

0
90

Grecia îşi redeschide graniţele pentru turism din 16 aprilie, a anunţat, luni, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT), Claudiu Năsui, potrivit Agerpres.

“Am discutat chiar astăzi cu ambasadoarea Greciei în România şi din 16 aprilie graniţele Greciei se vor redeschide pentru turism, evident cu nişte condiţii”, a declarat, la Antena 3, Claudiu Năsui, în al cărui portofoliu este și turismul.

Potrivit ministrului, la intrarea în Grecia, românii trebuie:

– să completeze un formular de localizare, care poate fi descărcat de pe internet;

– să prezinte un certificat de vaccinare sau un test PCR negativ.

“O veste bună. Aşteptăm şi noi mai multe informaţii de la greci, pentru că sunt regulile lor. Eu am discutat cu ambasadoarea, mi-a zis test PCR, probabil cu un termen oricum rezonabil, deci nu cred că vor fi probleme acolo”, a mai afirmat Claudiu Năsui.

Cum scapă turiștii de carantină la revenirea în țară

Ministrul a explicat şi condiţiile ce trebuiesc îndeplinite pentru ca la revenirea din Grecia turiştii români să nu intre în carantină.

“Dacă Grecia nu este pe lista aceea a CNSU, atunci nu e nicio problemă. Dacă totuşi este, şi cetăţeanul român este vaccinat, şi prin vaccinare înseamnă 10 zile de la rapel, de la a doua doză, intră fără carantină, deci n-are nicio problemă, se întoarce fără carantină. Dacă nu are vaccinul, dar a fost bolnav de Covid în ultimele 90 de zile, lucru pe care îl poate dovedi fie cu un certificat medical, fie cu un test de anticorpi, de asemenea nu intră în carantină”, a menţionat Claudiu Năsui.

Sursa: Agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here