Bill Gates, după ce predicția sa din 2015 s-a adeverit. „Mă întreb dacă nu puteam să fiu mai convingător”

0
130

Bill Gates, omul care a avertizat omenirea că cel mai mare pericol care o paște este un virus ucigaș, dezvăluie că existau semne reale că va avea dreptate.

Miliardarul, care a prevăzut apariția unei pandemii precum Covid-19, explică de ce trebuie să continuăm să investim în prevenirea unor scenarii similare.

În aprilie 2015, Bill Gates avertiza că Pământul este aproape de o catastofă globală, dar că aceasta nu va arăta deloc așa cum și-o imaginaseră cei mai mulți oameni. Miliardarul considera că cel mai mare pericol care ne așteaptă nu este de natură militară.

„Dacă ceva va omorî peste 10 milioane de oameni, în următoarele decenii, cel mai probabil va fi un virus foarte infecțios, nu un război”, spunea magnatul în cadrul conferințelor Ted.

Cinci ani mai târziu, în decembrie 2019, în China au început să apară câteva sute de cazuri de pneumonie severă, iar cauza era necunoscută. La începutul anului 2020, omenirea avea să afle de existența unui virus nou, SARS-CoV-2, care a schimbat radical viețile a miliarde de oameni.

„În mare parte, motivul este că am investit enorm în arme nucleare pentru descurajarea atacurilor, dar am investit atât de puțin într-un sistem de prevenire a epidemiilor. Nu suntem pregătiți pentru următoarea epidemie”, spunea Gates în 2015.

Acum, Bill Gates se întreabă dacă nu cumva putea fi mai convingător, astfel încât să determine statele lumii să ia măsuri suplimentare de protejare a populației.

Nu e niciun sentiment plăcut să spui v-am spus eu. Mă gândesc dacă nu puteam fi mai convingător de atât”, s-a confesat Bill Gates într-un interviu acordat realizatorului TV Derek Muller, pe contul de YouTube Veritasium.

Bill Gates: care e următorul dezastru care ne așteaptă

Derek Muller a fost curios să afle de la Bill Gates care este, în viziunea sa, următorul dezastru care ne așteaptă, ca să ne putem lua măsuri de siguranță.

Prima mențiune a miliardarului a fost „schimbările climatice”.

„În fiecare an vom avea un bilanț al deceselor mai mare decât am avut în această pandemie. Tot în strânsă legătură cu pandemiile, despre care oamenilor nu le place să vorbească, este bioterorismul. Cineva care ar vrea să facă prăpăd ar putea genera un virus, astfel încât costul va fi mai mare decât cel al unei epidemii naturale, cum este cea din prezent”, a spus Gates.

Știre: Stirileprotv.ro / Fotografii: YouTube

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here