AUR, din nou în centrul unui SCANDAL MONSTRU. Deputatul minorităţii germane a cerut intervenţia procurorilor

0
65

Deputatul minorităţii germane Ovidiu Ganţ a reclamat miercuri, la tribuna plenului Camerei Deputaţilor, că reprezentantul AUR Ciprian Titi Stoica l-a numit „nazist” şi a cerut public Parchetului General să intervină în acest caz. A urmat un scandal monstru în Parlament în care toate forţele politice s-au poziţionat.

După o intervenţie a liderului AUR George Simion în acest caz, deputatul USR Dan Barna a cerut Parchetului să constate „exercitarea în formă continuată a infracţiunii de promovare a doctrinei fasciste”.

Vom reda mai jos schimbul de replici din plen.

Scandalul din Parlament

Ovidiu Ganţ: Astăzi am fost victima unei agresiuni verbale fără precedent din partea unui deputat AUR, numitul Ciprian Titi Stoica. De 17 ani sunt membru al Camerei Deputaţilor şi niciodată, dar absolut niciodată, nu mi-am permis să jignesc vreun coleg sau să aduc injurii cuiva, cu atât mai puţin unui membru al Camerei. Astăzi dimineaţă, în timpul şedinţei de regulament, deputatul Ciprian Titi Stoica m-a numit „nazist” insistând în continuare, citez, „ăsta-i adevărul istoric, sunteţi nazişti”. Faptul s-a comis în prezenţa membrilor Comisiei pentru Regulament şi a altor deputaţi. În consecinţă, solicit public Parchetului General să se autosesizeze pentru această faptă.

George Simion: Sunt foarte bucuros că am surprins această chestiune pe cameră, că altfel ar fi fost cuvântul unora contra cuvântului celorlalţi. Nu vreau să îl scuz, vreau să se apere singur dacă a greşit. Vreau să vedem imaginile, că e bine că am fost acolo şi am filmat. Doar că dvs. acum vreţi să mă pedepsiţi şi pe mine că am filmat şi pe Titi Stoica dacă o fi spus ce a spus la pachet. Deci colega mea de acolo Gianina Şerban să sufere pentru mine că am filmat şi că o să încalc cu bună ştiinţă viitorul regulament.

Ciprian Titi Stoica: Doar câteva clarificări pentru acuzaţia gravă adusă de Ovidiu Ganţ la adresa mea. Am spus foarte clar contextul în care s-a desfăşurat această şedinţă, a fost unul în răspăr cu normele constituţionale, cu normele Comisiei de la Veneţia privind transparenţa, iar asemenea fapte de a cataloga şi a pedepsi un grup întreg pentru tot ce face un individ sunt metode naziste, de aceea m-am şi adresat cu acest cuvânt şi, în plus, a fost o declaraţie politică. Am şi spus, este totul filmat şi se poate dovedi. Instanţele de judecată îşi vor face treaba în această speţă şi o vor lămuri. Şi vreau doar să mă adaug că acesta a fost contextul istoric şi nu este stabilit de mine, este de către istorici, cum că Forumul Democrat German este continuatorul de drept al grupului etnic german care a fost condamant de Tribunalul de la Nürnberg şi considerat nazist.

Eugen Bejinariu: Grupul PSD condamnă cu tărie asemenea manifestări şi asemenea ieşiri. Dacă ne uităm un pic în urmă vedem că Titi Stoica nu este la prima abatere de acest gen. Şi chiar şi prin manifestările pe care le-a arătat în plen a arătat că nu respectă codul de conduită al Parlamentului şi cred că trebuie să luăm măsuri în ceea ce îl priveşte. (…) Prin această ultimă ieşire, vedem că domnul Ganţ a spus şi va spune în continuare adevărul.

Dan Barna: Condamnăm vehement şi cerem autorităţilor să intervină foarte ferm la acţiunea de etichetare de care a avut parte în mod nefericit colegul nostru Ovidiu Ganţ. Suntem onoraţi să lucrăm cu dânsul şi orice etichetări din sfera fascistă pe care cei de la AUR le folosesc în mod repetat trebuie sancţionate pentru că sunt infracţiuni conform legilor statului român.

Ovidiu Ganţ: Două lucruri doresc să mai adaug. Pe de o parte că tocmai am avut parte de o confirmare a celor spuse de către mine prin ce s-a spus puţin mai devreme, pe de altă parte, Forumul Democrat al Germanilor din România este reprezentanta politică a minorităţii germane, o organizaţie a unei minorităţi naţionale înfiinţată în baza Constituţiei şi legilor ţării şi pe baza unei hotărâri judecătoreşti care îi confirmă statutul. Niciunde şi niciodată nu scrie că Forumul German ar fi „continuatorul grupului etnic german”. Din contră, prin toată politica pe care am făcut-o ne-am opus oricăror tendinţe extremiste, xenofobe, antisemite. Am fost întotdeauna consecvenţi din acest punct de vedere şi resping cu maximă scârbă afirmaţiile respective.

Csoma Botond: Condamnăm cu fermitate (ieşirea) tovarăşului aurar. Dânsul s-a întors în epoca de aur pe plan mental. Tot grupul s-a întors în epoca de aur pe plan mental. Atunci, în epoca de aur, au folosit termenul „nazist” în acest mod abuziv. Pe de altă parte, credem că tovarăşul aurar are şi anumite abilităţi intelectuale reduse şi poate că nu înţelege termenul de „nazist”.

Gabriel Andronache: În calitate de lider de grup şi în calitate de vicepreşedinte al Comisiei de Regulament am asistat la momentul la care face referire domnul deputat Ganţ şi confirm. Aşa este! S-a întâmplat şi a spus-o în clar, a folosit acel termen, colegul nostru domnul Stoica. Grupul parlamentar PNL condamnă o astfel de atitudine. Faţă de această situaţie considerăm că sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni prevăzute de legislaţia în vigoare şi în mod evident organele competente trebuie să se sesizeze cu privire la această situaţie. Sper… domnul George Simion, aţi solicitat la începutul legislaturii respect şi am considerat că trebuie să colaborăm între noi colegii lideri de grup. Am rugămintea să-i rugaţi pe colegii dvs. să îi respecte pe toţi colegii deputaţi. Pentru că aţi solicitat respect, v-am acordat respectul nostru, aşa cum era normal, şi vă rog să faceţi demersuri în acest sens.

George Simion: Dragi colegi, nu vreau să revin asupra celor spuse anterior, însă ce aţi făcut dvs. de la această tribună vine să confirme exact ceea ce ziceaţi dvs. Din fericire există filmarea, există la mine pe pagină – am un 1.100.000 de urmăritori, să mai daţi un like din când în când dacă vă lasă conducerea partidului – se vede clar că Titi Stoica a zis „aceste manifestări naziste”, „sunteţi nazişti”, există pe filmare. A zis că sunteţi nazişti în sens de fascişti, adică o formă de totalitarism similară cu comunismul, care a făcut prăpăd zeci de ani în România.

Ideologia totalitară comunistă marxistă a făcut prăpăd, iar noi trebuie să condamnăm manifestările totalitare, la fel cum trebuie să condamnăm aceste asocieri cu fascismul pe care Dan Barna le face, aceste manifestări rasiste pe care Csoma Botond le face şi aceste invective dintre noi pe care Alfred Simonis le-a făcut în timpul şedinţei de regulament când mi-a spus „Simioane, ia-ţi maimuţa de aici”. Şi asta este filmat.

Deci, dacă vreţi respect, e prietenul meu Daniel Ghiţă, dar îi strigă domnului Ganţ de Iohannis şi îi strigă lui Barna de penali, nu?! Domnule Suciu (preşedintele de şedinţă de la PSD), o recomandare şi o propunere pentru dvs. Faptul că unii sunt protejaţi de partide aflate la guvernare, sau partide mai mari care îi protejează, sau partide care se află mereu la guvernare, nu le dă dreptul să facă rasism aici de la tribuna Parlamentului.

Dan Barna: Referitor la intervenţia domnului Simion, cer Parchetului să constate exercitarea în formă continuată a infracţiunii de promovare a doctrinei fasciste, o manifestare continuată şi la microfonul Camerei. Vă rog să se ia act de acest lucru. (…)

Csoma Botond se apără. Acuzat că a făcut afirmaţii rasiste când i-a spus lui Titi Stoica „aurar”, liderul UDMR a susţinut că „aurar” vine de la AUR, nu are legătură cu etnia, aşa cum a interpretat Simon, „acest disperat populist”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here