Au comis-o din nou! DSU avertizează asupra știrii false transmise de site-ul România TV

0
57

Potrivit Biziday, DSU avertizează asupra știrii false transmise de site-ul România TV referitoare la o viitoare pană de curent simulată în toată țara. Autoritățile fac apel la populație să se informeze doar din surse oficiale.

Departamentul de Situații de Urgență avertizează asupra știrii false conform căreia autoritățile române ar intenționa să provoace o pană de curent în toată țara timp de patru zile, pentru a testa capacitățile spitalelor și a locuitorilor în aceste condiții.

DSU atenționează că aceste informații se încadrează în “fake news” și face apel la populație să se informeze doar din surse oficiale.

“Ca urmare a unor informații false diseminate opiniei publice de către site-ul România Tv, conform cărora, instituția noastră ar pregăti un scenariu care vizează o pană de curent simulată pentru a vedea “cum ar reacţiona spitalele şi populaţia dacă România ar rămâne fără curent electric timp de patru zile”, precizăm că ne delimităm ferm de aceste informații date “pe surse” care pot crea panică în rândul populației“, precizează DSU într-un comunicat.

“Asigurăm întreaga opinie publică că informațiile prezentate de site-ul televiziunii amintit anterior se înscriu în spectrul informațiilor false, de tip FAKE NEWS. Vă rugăm să vă informați din surse oficiale!“, au mai spus autoritățile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here