Arestări în cazul angajatelor care furau mâncarea de la creșă. Combina frigorifică, gasită la șefă acasă

0
173

Musaca în loc de carne sau paste fără brânză. Cam așa arată meniul copiilor din creșele ploieștene.

Și asta pentru că administratorele obișnuiau să își însușească mare parte din mâncarea destinată celor mici, potrivit informațiilor furnizate de Stirileprotv.ro. 

Asta arată ancheta efectuată în cazul furtului de mâncare din creșele din Ploiești. Miercuri au apărut și primele măsuri în acest dosar de delapidare, luare și dare de mită.

Șefa centrelor a fost arestată pentru 30 de zile și alte 4 persoane au fost plasate sub control judiciar. De altfel, alte 21 de persoane au fost audiate în acest caz revoltător.

Totul a ieșit la iveală după o anchetă pornită în urmă unei sesizări făcute de un părinte ce reclamă că i s-au cerut bani pentru a-și înscrie copilul la creșă.

În urma celor 20 de percheziții făcute anchetatorii au găsit la domiciliul suspectelor peste 28 de mii de euro și 18 mii de lei, dar și mâncarea și produse de curățenie destinate creselor.

Încă din 2017 șefa creselor din Ploiești primea bani pentru a trece cu vederea lipsurile din mâncarea copiilor spun procurorii. La descinderi potrivit unor surse judiciare anchetatorii au găsit la domiciliul supectei chiar și combină frigorifică a creșei. Prejudiciul stabilit în acest moment este de 200 de mii de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here