Altercaţie între doi şoferi, pe o stradă din Cluj-Napoca. Unul dintre ei a scos un pistol

0
27

Poliţiştii din Cluj-Napoca au demarat, vineri, cercetări, după o altercaţie ntre doi şoferi pe o stradă din oraş. Un bărbat a fost ameninţat cu un pistol, suspectul fiind identificat şi prins.

”În jurul orei 18.00, poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că, pe strada Făt Frumos a avut loc o altercaţie în trafic, între doi conducători auto, unul dintre aceştia ameninţându-l pe celalalt cu un pistol. Autoturismul cu care se deplasa bărbatul a fost depistat de poliţişti la scurt timp, pe strada Calea Baciului, în apropierea unei staţii de carburanţi”, a transmis, vineri seară, IPJ Cluj.

Loading...

Sursa citată a precizat că poliţiştii l-au identificat, fiind vorba despre un bărbat de 42 de ani, din comuna Baciu.

”În urma controlului efectuat de poliţişti, a fost identificată arma în cauză, respectiv un pistol neletal, fără muniţie. Bărbatul a fost condus la sediul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, pentru stabilirea tuturor aspectelor în care s-a desfăşurat incidentul”, au mai transmis poliţiştii, potrivit StirilorProTv. 

În cauză, poliţiştii s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi ameninţare, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal.

Apasă butonul de mai jos și in intră în comunitatea noastră!
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here