Altă nenorocire: primar mort, la câteva ore după ce fusese reales

0
88

Eugen Safta, primarul comunei Sadova, din județul Dolj, a murit în cursul acestei nopți. Edilul, care candidase din partea PMP, tocmai fusese reales pentru un nou mandat, cel de-al treilea.

Edilul a început să se simtă rău la câteva ore după închiderea urnelor. Imediat, rudele și localnicii au chemat ambulanța. S-au încercat manevre de resuscitare, dar în jurul orei 2:00 a fost pronunțat decesul. Se pare că edilul a suferit un infarct.

Primăria Sadova a fost scena unui scandal de proporții izbucnit între primarul comunei, Eugen Safta și consilierul local Racman Nicolae FătFrumos. Totul a pornit după o ședință a consiliului local. Au fost jigniri, înjurături, acuzații și amenințări cu bătaia între cei doi, după ce consilerul ALDE spune că a fost chemat de acasă de edil pentru a da socoteală în legătură cu un vot negativ din ședința de consiliu.

Mărul discordiei, spune consilierul Racman Nicolae, a plecat de la mai multe propuneri de hotărâri incluse pe ordinea de zi , proiecte care au fost respinse în ședința consiliului local care s-a desfășurat în urmă cu două zile.

Unul dintre puncte ar fi propus obligativitatea pentru toate magazinele și punctele comerciale de pe raza comunei să plătească taxă pentru o autorizație de la primăria Sadova, și mai mult de cât atât, să semneze un nou contract de salubritate cu o firmă privată, apropiată edilului Eugen Safta.

Alt punct de pe ordinea de zi care a fost reclamat de consilieri a fost cel care prevedea un regulament de ordine interioară pe raza comunei. De asemena, un subiect sensibil a fost cel al prelungirii contractului de muncă pentru serviciile unui avocat, fiica altui consilier din comună, cu toate că există un jurist în cadrul primăriei.

Supărat că toate propunerile au fost respinse, primarul Safta a pus mâna pe telefon și i-a chemat de acasă pe mai mulți consilieri, singurul care a dat curs, însă, “invitației” fiind Racman Nicolae. ‘’După ședința de consiliu m-am dus acasă, m-am schimbat și am început să îmi fac treburile

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here